Punctul este pauza pe care o iei, e plin, e rotund, este perfect. Punctul este punct sau puncte-puncte, punctul este „gata” sau „mai urmează ceva sa completeze, cine știe?”
„Punctul ca ființă vie sau statica”
Virgula este… Mai ceva ca puncte-puncte. Virgula este, a fost, va fi… pauza ce necesita continuitate, sau poate virgula nu trebuie explicată… Nu ii trebuie sens.
„Virgula de sine stătătoare, existand și doar fiind”
;
Puternic?
Și în gând de o auzi,
Nu ai cum să o confunzi…
E acolo neîntrerupta, e acolo, te ascultă…
E acolo intrinsecă, e acolo, e poeta
Liniștea îți dă fiori, și nu vrei sa o dobori
Liniștea te-brațiseaza, te iubește, te pictează
Puternic…
Puternic îi este glasul
Când se-ngână doar cu Ceasul.
Dorul de tine mi-este scris in tample. Dorul de tine ma cuprinde si nu stiu cum, dar il las sa ma inunde. Dorul de tine mi-e avere si celelalte lucruri par himere… – Dorul de tine ma imbraca si m-alina, iar dorul de tine ma face sa m-asez, sa stau cuminte.
Pana sa-mi dau seama ce-nseamna sa-ti fie dor, stateam singura, fara tine, si visam in dormitor. Abia cand te-am gasit, am vazut, cu precadere, ca tot ceea ce stiam inainte, n-avea cum sa ma inspire. Si-acum, al meu fior, tu, cel de care mi-este dor, sa stii c-astept momentul cand, amintirea dorului tau o sa fie doar un gand.
Si-n zilele cand cand te privesc, stau la geam si-mi amintesc… cum te-ating in libertate, cum iti soptesc vorbe inalte, si ma duci, si ma culegi, si ma certi, si ma tot ierti, ca-ti ranesc a ta iubire, iubindu-te si neuitand de mine.
Dar te iubesc si imi dau seama, doar cu tine inving teama… Si mai uit de mine uneori, si nu te ranesc, te-mbrac in flori, si-ti dau, iubite, inzecit, cat imi dai tu si nu te mint, caci adevar cu adevar, intretine un amor chiar cu cel de care-ti este dor.
Pentru al meu Simion.
Nu sunt o sfanta, dar as putea dac-as vrea, dac-as avea motiv. In zilele pe cand pretindeam ca n-am rezolvare pentru nimic, nu-mi dadeam seama ce presupune asta. In zilele cand imi doream sa fiu frumoasa, nu stiam ce este de fapt frumusetea. In zilele cand imi doaream sa iubesc, uram ceea ce era mai frumos in viata mea.
Nu sunt o scriitoare, si… cu toate astea, as avea ce scrie. In noptile pe care le pierdeam degeaba, nu stiam ca nu o sa le mai pot recupera. In noptile cand din mine ieseau lacrimi, n-aveam idee ca nu o sa mai pot plange. In noptile… nu reci, ci canceroase, nu stiam cum sa cer ceea ce de fapt nu voiam.
Daca in fata picioarelor tale se-ntinde-o plapuma
Descalta-te, sa nu inunzi balsamul de putoare.
Cu cat se asterne mai repede si mai tare
Crengile de sub ea, se freaca, si o arde.
N-o sa scriu niciodata de dragoste pentru ca am trait-o de multe ori, dar daca ar fi sa o fac vreodata, mi-as scrie dragostea-ntr-un vis, ca s-o uit cand ma uit la geam, dupa ce dau perdeaua la oparte si daram un ghiveci cu flori facandu-se tandari si tarana. Sa vad radacinile florii pe care am udat-o si pe care n-am uitat s-o las la soare. Dar floarea in ghiveci e la fel de naturala ca fatetele pe care ti le pune dentistul, desi imita foarte bine realitatea. N-o sa scriu nicioadata de dragoste, pentru ca n-ar fi cuvinte s-o descrie, cel putin asa cum o percep eu, doar ca oamenii vor informatie, vor sa stie cam ce si cam cum e cu toata parada asta.
Sechestrat fiind
Evadez zambind.
Suflul vital- o ramura de pom sfarsita de ger.
Se regasesc in neant vietuitoare abstractizate-n pioneze,
Moartea venind- induplecand esenta vietii
Calmand-o si dandu-i un nou sens
Continuitate.
Un suflet bun, umbrit de amaraciune,
Umbla adesea, lasand tacere si angoasa pe unde calca.
Cearcanele stravezii ale unui chip umil
Sunt universul fizic al tulburarilor precoce,
A unei vieti ingropate-n tacere
Atat.
Peste tot e tacere si goliciune
Goliciune si pericolul amneziei:
„Ce-ai facut ieri? Cand m-ai vazut te-ai ascuns in tine…”
Suntem struti. Suntem fara creier. Suntem animale.
Placerea cinica e conceperea suferintei
A lui fara ea
A ei cu el, dar nu cu cel pe care si-l doreste.
Eu-ri peste e-uri
Troneaza lumea
In mancare si-n existenta.
Lumina se ascunde sub chipul ei firav caci vrea sa iasa la iveala doar in anumite momente. Poate doar cand obscurul din inima ei va pleca sau se va transforma-n vid, va fi in sfarsit liniste. Ochii ei inselatori dau senzatia ca poate ucide fara pic de remuscare daca este necesar sa-si apere integritatea, insa o persoana atat de haotica si debusolata, atat de prinsa in ideile ei despre lume, asteapta doar propagarea intensa a linistii, o anarhie interioara din care se va alege nimicul. Nimicul nu e chiar nimic… Nimicul este de fapt Totul prin inexpresivitatea sa care denota mai mult decat sec si gol. Din Nimic se ridica Lumea si din Nimic luat-au nastere mintile luminate. Ea e tot un fel de Ea obisnuita, doar ca-ntr-o forma efemera, misterioasa si ciudata, caci nimeni nu trebuie sa ajunga la ea. Daca se va-ntampla, asta inseamna distrugere caci nu este capabila sa accepte omul. Omul vietii ei s-ar ptea s-o descopere. Si totusi… ce se va-ntampla oare cand suflul ei va fi blocat intre cosciug si pamant? Pamant si viermi… un voal pe fata si picioarele legate caci sigur o sa vrea sa fuga… Ea doar asteapta sa se-ntample Paradisul. Nu ca dupa doctrinele crestine. Paradisul alaturi de cel drag inimii ei. Oare constientizeaza imposibilul? Nu e in zadar, stie c-ar fi fericita doar sa-l priveasca sub conturul unui contrast bizar, in timp ce-i soarbe cu totul fiinta. A trecut o viata de testoasa de cand n-a mai spus ce simte. Doar se gandeste la cei care sunt in permanenta sub giulgiul indiferentei si o doare. E ranita de… nimic. Nimicul cu care se confrunta e un soldat decorat cu medalii pentru curaj. Solitudinea cu care a infiripat o idila inseamna totul, adica golul absolut caci nu mai este animata decat de o speranta de care se agata ca de ultimul suflu, ia o gura mare de aer si incearca sa-l elimine treptat pana cand va intra in posesia fericirii sau in posesia unui lung sir de adevaruri in simbioza. Read More
Curajul lipseste cu desavarsire cand frica domina cu precadere peste cei ce refuza constientizarea si asumarea clipelor de delir pe care nu le pot renega. A da citate din propria-ti viata e un semn de nonsalanta totala cand e vorba de dulcele chin al randuirii in fata iubirii. A te indragosti de mine inseamna a avea curaj vis-a-vis de numele meu. Laura imi este numele, nu ma recunosc ca om, in scris sunt alta, doar o idee a celei ce-as vrea sa fiu si-n realitate. Niciodata serioasa, niciodata avand dorinta de a renunta la ironie. Cel mai greu lucru pe care mi l-am asumat in viata asta a cantarit enorm in formarea fiintei mele. Imi place sa ma dau obtuza, sa fac surprize placute celor ce merita si celor care stau pana la final alaturi de mine. Cred ca e benefic sa-ti constientizezi claitatile si defectele. Calitatea mea este ca stiu sa astept. Asta ma face femeie, o femeie puternica si rabdatoare. Acum ceva timp am prins niste sentimente pe care le-am alimentat si-am asteptat de-a lungul timpului pentru implinirea unui lucru pentru care incertitudinea-i este structura vitala. Un ” te iubesc” asteptat cu atata dor si placere, sa-l auzi macar o data este chiar motiv vital.
Cuvintele sunt lacrimile unei foi cu chip de muza la care ma inchin adesea caci ochii-i negri ma fac sa ma-nalt catre cerul spre care crestem cu aceeasi dorinta, amandoi, dar cu teluri diferite.
De ce ma lasi sa vad tristetea din chipul tau cand nici macar nu-ti stiu vocea interioara? Vad in mine tot ce-ai patit si-ai facut, caci eu sunt alba si tu ma tai cand incerci sa rostesti, cand incerci sa ma scrii. In fiecare zi tu scrii pe mine si stiu ca nu tu ma ranesti.
Cine e acela? E el, omul venit din flori desarte? Loveste prin cuvinte tragice ce-mi spulbera destinul si ajung la fatidica intrebare a existentei mele : „Eu de ce nu posed vesmintele vorbirii?”
Am vrut sa cred ca sunt o foaie si ca pe mine se scrie cand am avut primul imbold de a-mi mazgali gandurile. M-am pus in locul unei indragostite ca sa pot plange pe foaie. Oare la capatul stiloului cine zace adesea? Anihilatorul unei romante cu ideologii obscure? Cate cuvinte au trait si-au murit sub greutatea penitei?
Eu nu am vrut sa ranesc pe nimeni cu franchetea cu care-s inzestrata. Am vrut doar sa visez atunci cand irealul nu-mi mai este ” acasa”. Nici macar nu ne amintim tot ce vedem… Daca noi ne-ncarcam bateriile aici pentru a putea pleca spre visare?
Foile-mi sunt portaluri spre sine-mi, de aceea o sa-mi tocesc mainile scriind.
Visat-am in noapte o bufnita ce-mi batea-n geam si am calatorit cu ea spre un taram indepartat pe care nu-l cunosteam. Si-avea ochii negri, ca fundul padurii ce se-ascunde printre pietre. Si mi-a dat sa beau dintr-un pocal, licoarea vietii vesnice. Electrizata-am fost de la prima picatura caci in venele mele miscau mii de suflete straine a celor ce odata au trait. Si ei traiesc prin mine, si simt si vad si urla. Plansul lor e sacru dar pagan, le simt regretele si le stiu gandurile. Din motive stranii si mizere, ajuns-au sa ma posede. Mare greseala caci chinul lor cu-atat este mai mare. Eu nu-i ajut dar nici nu-i judec. Raman in mine ca-ntr-un purgatoriu biped, mecanic, ce niciodata nu se va deschide spre linistea spiritului lor. As vrea sa-i vizitez si sa le cunosc destinul spulberat. As dori sa simt cu ochii ce-au fost si de ce sunt la mine.
Visat-am pe zi cu ochii plini de speranta ca voi ajunge sa-ntalnesc esentialul in viata, dar mari iluzii se prapadesc sub constiint-mi treaza si neclipind le-am naruit inainte sa se-nfiripe. Fiinte fara trup, asa va vad pe toti, caci trupul vostru-i pangarit de stele, cu pulbere-au pictat pe voi- nevoile mele. Ma-nfrupt din dulceata inocentei pure si ucid cu mintea libera. Si ma oglindesc in izvoare limpezi, venerez tot ce-a ramas pur in vagauni si in cocini caci cu-atat mai rau, e cu mult mai bine, n-ai sa-ntelegi…
Nu mai vorbesc, prefer sa ma retrag in foi, sa ma transpun in mii de cuvinte, sa nu ma mai intorc la voi, caci eu demult nu mai apartin lumii. Lumea e un loc stricat, mancat pe interior. Va sugerez sa nu mai alergati spre mere dulci si rosii caci le veti seca de vlaga, si-n loc sa serveasca spre hrana unui om, vor putrezi la o simpla atingere.
Mi-e rau de lume si ma simt singura printre toate frunzele care cad alene din copaci si sunt zdrobite sub picaturile de ploaie ce se napustesc asupra lor de parca a se lovi de asfalt este implinirea fatidica a destinului lor. E toamna desi toamna m-am nascut si Toamna imi este numele. Am toamna-n suflet, in minte si in trup. Mi-e teama de iarna ce va urma sa vina. O simt in tample si-n amprente caci pe orice pun mana, se stinge-n bataia vantului. Si nu este o moarte poetica sau eroica, e o moarte blanda dar in acelasi timp groteasca. Ma simt dezgolita la fel precum un copac fara frunze, cu crengile topite de inghet cand ninge. Asupra mea trece-n nefiinta spre absurd orice gand bun. De ce sunt asa? Nu stiu… Daca as sti as gasi o solutie. Poate c-am iubit prea mult si-acum cand totul moare, ma descompun la fel de trist cum am luat nastere, in plansete adanci. Totul este sumbru sub ochii mei. Nici ei nu mai sunt la fel de curati. Care limpezime? A sufletului? Nu cred in asa ceva cand totul este tulbure. Nu cred in asa ceva cand mintea-mi este insasi Marea-nvolburata ce-si cere tributul. Am blestemat cu gand soptit, aproape tremurat cand am renuntat la mine. De-acum incolo o sa trebuiasca sa ma accept asa, ca un cadavru viu sub lumina soarelui. Ma deranjeaza complet lumina. Unii se feresc de ploaia rece si se tem sa raceasca, prefera raze calde de lumina ce-i cauta insistent ca-ntr-un desert secat de umiditate si tremura de frig cand apa cerului curat ii atinge. Vreau sa vad foc arzand pacate neuitate si nespuse, stinse sub puterea cerului gri. Vreau purificare la nivel de catastrofa. Vreau fulgere cu forta de Zeu. Vreau sa fiu un copac de neatins, sa dau umbra pentru furnici si greieri, sa privesc sistematizarea si precizia naturii. Nu vreau sa ma stric. Nu vreau sa accept viata sub forma ei de cancer in metastaza, sub forma ei superficiala. Distrati-va neuronii sub ochii mei caci eu imi bat joc de voi, va batjocoresc caci niciodata nu veti gusta mierea sau daca totusi ajungeti, veti linge mierea de deasupra cianurii. Timpul meu sta pe loc. Timpul meu nu se mai misca. Aici. Gata. Asteptati, caci tot eu voi da ritmul chiar daca este precum al unui metronom.
Platonicus Eternus 